Treceți la conținutul principal

Postări

Cum acționeaza aerosolii salini?

Sarea, prin natura sa, este o substanță bactericidă, care nu permite dezvoltarea culturilor microbiene, în multe cazuri comportându-se ca un dezinfectant. Prin depunerea și absorbția ionilor salini la nivelul căilor respiratorii superioare și inferioare, conjugate cu proprietatea puternic higroscopică, ia naștere efectul de diluție a depunerilor de impurități sau microorganisme, care provoacă boli și disfuncții respiratorii. Altfel spus, aerosolii ajută la curățarea și dezinfectarea focarelor ce întrețin și dezvoltă numeroase boli respiratorii, fluidizează mucusul, iar odată cu aceasta se produce eliminarea secrețiilor ce produc disconfort, curățarea aparatului respirator, anihilarea germenilor patogeni precum și a efectelor inflamatorii și iritante.
Postări recente

Ce este haloterapia (salinoterapia)?

Haloterapia (salinoterapia) reprezinta un procedeu neinvaziv de terapie, extrem de simplu, care implică, pe de o parte, inhalarea pe căile respiratorii a aerosolilor salini, iar pe de altă parte absorbția acestora prin intermediul pielii. Element indispensabil vieții noastre fiziologice, sarea constituie și un medicament extraordinar. Cel mai curat și sănatos aer terestru este aerul salinelor, datorită proprietăților lui aseptice și bactericide. Sarea are o capacitate deosebită în condiții de temperatură și umiditate foarte bine controlate de a emana aerosoli în încăperea special amenajată să imite caracteristicile unei saline naturale. Acești aerosoli salini sunt inhalați prin respirație sau absorbiți de piele, făcându-se astfel transportare a acestora către aparatul respirator sau prin țesuturi la celule. După inhalare aerosolii salini se depun pe întreg aparatul respirator: cavitate bucală și nazală, faringe, laringe, alveole pulmonare.

Recomandari si contraindicatii pentru salinoterapie (haloterapie)

SALINOTERAPIA
HALOTERAPIA Recomandari pentru sedinte de salinoterapie (sau haloterapie)racelirinitesinuziteapneeamigdalitaastm bronsicbronsita astmatiformainsuficienta respiratorieafectiuni dermatologice - psoriazis, acnee, pete pigmentare s.a.depresiinevrozeinsomniipneumoniipolipitusea fumatoruluialergii la poluanti industriali
Contraindicatii pentru sedinte de salinoterapie (sau haloterapie) probleme cardiovasculare - infarct, preinfarcthepatitainsuficienta renalatuberculoza activacancer pulmonarhemoragiiepilepsieboli infecto-contagioaseangina pectoralamicoze pulmonarehipertensiune arterialaclaustrofobiehemoptizie - tuse cu sange

De ce sa apelam la medicamente si nu la natura?

In ultimii ani a devenit o moda, sau poate o comoditate din partea unora dintre noi sa apelam la o pastila “minune” in loc sa depunem un minim de efort si sa ne interesam cum ne poate ajuta natura in micile noastre probleme de zi cu zi. Este mai usor sa inghitim o pastiluta, care de cele mai multe ori, doar potoleste un simptom si in niciun caz nu trateaza cauza, decat sa cautam o alternativa mai sanatoasa pe care natura ne-o poate oferi gratuit sau mult mai ieftin decat farmaciile si marile organizatii pharma.
Ce este salinoterapia? Este un procedeu neinvaziv de terapie, extrem de simplu, care implică, pe de o parte, inhalarea pe caile respiratorii a aerosolilor salini, iar pe de altă parte absorbția acestora prin intermediul pielii.
Cum actioneaza aerosolii salini? Sarea, prin natura sa, este o substanță bactericidă, care nu permite dezvoltarea culturilor microbiene, în multe cazuri comportându-se ca un dezinfectant. Prin depunerea și absorbția ionilor salini la nivelul căilor respira…

Eternity Salt Cave, mai mult decat salinoterapie

Despre beneficiile salinoterapiei se vorbeste de multi ani, medicii o recomanda pentru diverse afectiuni de la banala raceala, nas infundat, tuse pana la astm, probleme ale pielii sau alergii. Bineinteles, ca orice terapie alternativa are si contraindicatii la persoanele cu boli grave precum tuberculoza, cancer pulmonar si pana la probleme cardiovasculare.
Toti ne dorim sa facem cure prelungite de salinoterapie in marile saline de adancime din Romania, despre care toti specialistii afirma ca sunt printre cele bune din Europa, cu un aer de o puritate rara. Dar nu toti avem timpul si resursele sa ne facem vacantele in astfel de locatii mai ales ca nu ne putem lua concedii prelungite.
Din fericire de mai multi ani au aparut in marile orase salinele artificiale sau salinele de suprafata, care vin in sprijinul locuitorilor din diferite zone si faciliteaza accesul la curele de salinoterapie.
Eternity Salt Cave, este o astfel de locatie, dar mai speciala, aici o incapere de 36 mp, tapetata int…